banner
line decor
 

română english francais russian italiano

 
Google  
 
 
   
free counters  

 

 

 

 

Mărturii ale istoriei
(interviuri cu cei din secolul trecut)

Un martor viu al istoriei este moş Ion Munteanu, care se numără printre cei mai vârstnici oameni din Costuleni.

  - Sunt din 1897. Când s-a început primul război mondial în 1914 eu eram de 17 ani. Mobilizarea atunci se făcea de la 17 ani până la 45 de ani şi m-au mobilizat şi pe mine. I-am împins pe austrieci până în Galiţia... Până la urmă am trântit Ţarul jos, l-am trântit pe Kerenski... Românii au venit cu francezii. Am trimis delegaţia de la Sfatul Ţării la Iaşi: dacă ne daţi dreptul românilor, ne unim. Ne-au dat dreptul românilor la armată, la sfat, la vot, ne-au dat loturi de pământ...

  - Din Sfatul Ţării de cine vă mai amintiţi?

  - Pe toţi îi ţin minte a fost prima dată Pan Halipa, apoi a fost Inculeţ pe acesta l-am trimis la Iaşi de au făcut împăcăciunea cu românii...

  - Înainte oamenii trăiau mai mult,  până la ce vârstă ajungeau?

  - Ajungeau la o sută şi ceva de ani, altă viaţă era. Cum banul a scăzut şi viaţa omului s-a micşorat. Ţin minte erau obiceiuri frumoase, jocuri, adică hore la sărbători. în 1911 biserica a fost construită deja. Purtam mai mult haine meşterite de noi, adică port popular. Dacă avea omul o gospodărie semăna cânepă şi femeia cosea cămăşi, izmene, sumănele. Toate din cânepă şi lână. Era bine, fiecare gospodar avea vacă, boi, avea cu ce trăi, purta opinci da trăia bine pe timpul Ţarului...
In 1912 a dat ţarul Nicolai o serbare în Basarabia cu ocazia împlinirii a o sută de ani de putere rusească. Şi am jucat la joc trei sate la un loc, muzică şi un pahar de vin... Era moşie mănăstirească aici, a mănăstirii Sfântul Spiridon din Iaşi, întemeiată în timpul lui Ştefan cal Mare şi Sfânt, satul atunci nu se numea Costuleni, ci Mitoc. Moşia o ţinea un arendaş, pe urmă a fost Leviţki, apoi a rămas cucoana lui. Ştefan cel Mare le-a dat la 4 veterani răzăşi, în pădurea mănăstirească câte un hectar de pământ: să scoată pădurea şi să puie vii şi am intrat noi - Muntenii, Goenii, Grosănii şi Rusenii...

  - Moş Ion, în timpul ţarului era mai bine de trăit decât în timpul lui Stalin şi a altor conducători comunişti?

  - De o sută de ori... Stalin era foarte îndrăcit şi aresta oamenii nevinovaţi şi cinstiţi, veneau "encavediştii" şi mă luau la cercetări precum că am fost cu românii, dar fiind invalid de război am scăpat ca prin urechile acului de deportări, fiind pus şi eu în lista culacilor.
Cu Ţara Românească eram şi eu într-un partid, că nu puteam să scap; în partidul socialist ţărănesc - partidul golanilor. În România  partidul socialiştilor nici nu avea dreptul să crâcnească. Eu eram invalid de război şi deci eram delegatul invalizilor, a văduvelor şi a orfanilor... Şi m-am făcut gospodar, dacă eram alesul satului... Totuşi aveam uneori şi discuţii aprinse cu preotul Guma, care era blagocin, mai mare pe preoţi, el a avut doi feciori Nicolae şi Gheorghe, Nicolae e la Bucureşti, preda limba rusă, a avut şi o fiică Vera, măritată cu un maior român. Preotul Guma era un preot deştept şi bun, atâta  doar că uneori la şcoală îi pedepsea pe cei leneşi. Odată l-am contrazis, zicând ce fel de democraţi sunt nemţii dacă năzuiesc pământ străin. El mi-a zis că nu înţeleg ce înseamnă democraţia şi 1-a rugat pe un învăţător mai în vârstă să-mi explice. Mi s-a spus că "Democraţia este atunci când ai o pâine şi cuţitul şi tai pâinea să nu faci fărâmituri, să nu faci risipă, dacă cineva pretinde la pâinea ta ai dreptul să te aperi..."  
Când au venit ruşii au destrămat moşia boierească şi ne-au dat loturi de pământ, însă când s-au reîntors românii aceasta era rău că trebuia întors totul înapoi. . În genere, cu românii ne-am împăcat, numai cine era leneş şi hoţ, acela era pedepsit... Şi când au venit ruşii ne-am deprins, cu toate că ruşii erau cu două feţe. Una vorbeau şi alta făceau. Ne-au dat pământ, dar cine să-1 lucreze, erau numai femei şi copii care cu sapa trebuiau să prăşească jumătate de hectar de pământ. Şi când au rămas moşiile pârloagă Lenin o întors-o, nu i-a zis robie, ci colectiv. Şi aşa după Lenin am dus-o foarte delicat...

  -Aţi apucat şi anii de foamete din '46/'47?

  - Da, au fost ani grei. Băiatul meu era în armată. Secetă a fost şi mare greutate. Mâncam urzică, o coceam ca pe pâine. Noi am ieşit din foamete că am mai avut puţin lapte, dar jumătate din locuitorii satului au murit de foame... A dat Dumnezeu şi am ieşit din această cumpănă: 7 copii am avut, unul l-am pierdut în război, da 6 am şi azi. Sunt în rând cu oamenii şi îmi pare bine. Fiecare vine la mine şi când îi văd, iată aşa îmi creşte inima de bucurie, am 16 nepoţi şi-s toţi la locul lor, printre ei sunt învăţători, ingineri, ofiţeri în armată...

  - Moş Ion, îţi dorim multă sănătate, să ajungi şi la o sută de ani şi să te bucuri în continuare de feciori şi de nepoţi...

  - Mă pedepsiţi (zâmbeşte). De vorbit pot vorbi, mai aud câte puţin, pot să beau, să mănânc, însă nu pot merge. Porunca lui Dumnezeu n-o pot opri...

  P. S.: N-a mai ajuns moş Ion Munteanu (1897 - 1993) din satul Costuleni, judeţul Ungheni să împlinească suta de ani. Şi dacă a venit vorba de longevivi, apoi în această localitate femeile au bătut recordul. Mătuşa Maria Cibotaru 1-a întrecut pe moş Ion şi a trăit peste o sută de ani şi anume - 113.

 

 

 

 

bine ati venit
popular
plopii
f4
f5

 

 

© All rights reserved costuleni.md
   
trimite SMS orange
trimite SMS Moldcell trimite SMS Unite Pro TV Moldova ziarul local Unghiul Makler Ziarul De Garda ziarul Timpul
Trimite un SMS ProTV Chişinău ziarul Unghiul ziarul Makler Ziarul de Gardă ziarul Timpul
  Particpant la concursul WebTop